Maria Andreea - Magic (Christmas song 2015)
2015-12-17 17:56:12

Cântăreața Maria Andreea, cunoscută publicului pentru faptul că a înregistrat în studiourile lui Eminem din Statele Unite, revine în atenția publicului cu un cadou muzical de sărbători.

Artista a lansat noua piesă de Crăciun „Magic” compusă de David Cezar și Adrian Vălean pe versurile prietenei sale Andrada Bordaș și ale ei. Magic beneficiază și de un videoclip ce poate fi găsit pe internet atât pe Youtube cât și pe paginile de socializare.

„Crăciunul e acel moment al anului când redevii copil, când totul în jur ți se pare magic, când poți să-i scrii lui Moș Crăciun și când știi că cele mai importante nu sunt lucrurile materiale, ci dragostea și prietenia. Și ca să evidențiez toate aceste lucruri am și filmat un videoclip alături de prietenii mei, regizat de Alex Andrieș. Un moment special din videoclip a fost atunci când am tras secvențele alături de cele mai dragi prietene din liceu, astăzi devenite actrițe cunoscute: Mădălina Anea și Raluca Ghervan. Am folosit 4 ținute, 4 locații și 4 super machiaje realizate de make-up-ul meu artist Andreea Cobzaru. Am vrut sa fie o piesă în stil american deoarece iubesc bucuria pe care o transmit piesele lor. Poți și cânta, dar și dansa. Vă doresc sărbatori magice, cu multă zăpadă, fericire și zâmbete alături de toți cei dragi, indiferent unde v-ați afla. Și nu uitați, Crăciunul este magic!”, a mai transmis cântăreața.

Maria Andreea a avut un an plin, iar in 2016 promite să lanseze mai multe piese în spaniolă și română.

Vă invit cu mare drag să urmărim clipul noii piese a frumoasei artiste, Maria Andreea, „Magic”, după care vă aștept cu impresii. Enjoy!

0 Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *