Madonna lansează balada "I RISE"
2019-05-06 22:58:07

Madonna a lansat balada imn “I Rise”, cea de-a doua piesă, din seria de 5, pe care fanii le vor putea asculta înainte de lansarea mult anticipatului album de studio, Madame X, programată pentru 14 iunie.

După lansarea primului single, “Medellín”, aclamat de critici și “I Rise”, alte 3 piese vor fi împărtășite publicului: “Crave”, colaborarea molipsitoare cu Swae Lee – 10 mai, “Future”, cu sound de dancehall jamaican, alături de Quavo – 17 mai și “Dark Ballet” – 7 iunie.

Madonna declară: “Am scris “I Rise” pentru a da glas tuturor celor care se simt marginalizați și nu au oportunitatea de a se exprima. Anul acesta este aniversarea Pride de 50 de ani și sper ca această piesă să încurajeze fiecare individ să fie el însuși, să se exprime și să se iubească.”

Pe 4 mai, GLAAD, cea mai importantă organizație pentru apărarea drepturilor comunității LGBT, o va onora pe Madonna cu distincția “Advocate for Change”, in cadrul celei de-a 30-a gale GLAAD Media Awards, ce va avea loc la New York. Madonna este cea de-a doua persoana și prima femeie din lume care va primi această distincție.

Influențată creativ de traiul în Lisabona, din ultimii ani, Madame X este o colecție de 15 piese care celebrează legătura artistei cu muzica și cultura latină. Cu piese în portugheză, spaniolă și engleză, noul material este produs de către Mirwais, Mike Dean și Diplo. Albumul Madame X, ce se va lansa sub umbrela Live Nation, Interscope Records și Maverick va fi disponibil in ediție standard și Deluxe, este disponibil pentru pre-comandă: https://umusic.lnk.to/MadameXPreOrderPR

Păreri?

0 Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *