Liviu Teodorescu lanseaza primul episod din sezonul 2 #LiTEmoments
2018-07-06 20:05:24

Liviu Teodorescu, una din cele mai bune voci masculine din Romania, revine in atentia noastra cu proiectul muzical #LiTemoments pe care l-a lansat in urma cu un an, dar pe care il continua anul acesta cu trei momente noi.

Prima piesa cu care Liviu a dat startul sezonului doi, #LiTEmoments se numeste „Toate momentele” si expune un episod destul de dificil din viata sa personala.

„Prima piesa de pe LiTEmoments are o poveste destul de personala. Am scris-o in memoria bunicii si a unchiului meu, care s-au stins anul trecut si care mi-au lasat un gol mare in suflet. Este una din piesele care s-au scris singure dintr-o nevoie, nu imi pot asuma compozitia, desi mana mea a scris versurile si gura mea a cantat linia. A doua piesa merge in cu totul alt plan si este despre relatiile toxice sau dependenta pe care uneori o dezvoltam pentru oamenii din viata noastra. Poate fi interpretata ca o piesa de dragoste sau ca o piesa despre orice fel de relatie interumana. «Sa nu te prind la usa mea», asa incepe refrenul, si cred ca e destul de sugestiv. A treia piesa este despre faptul ca, in iubire, ca in orice altceva, destinul se schimba in functie de noi. Noi facem destinul, nu el pe noi, asta e ideea piesei «Scris in stele»”, a spus Liviu.

Cele trei piese ale proiectului #LiTEmoments au fost scrise si compuse de Liviu, in studioul sau LiTE Music, iar videoclipurile filmate in acelasi cadru ne transpun intr-o calatorie prin care artistul isi deschide sufletul. Acestea vor fi lansate o data la doua saptamani, in fiecare vineri la aceeasi ora, respectiv 10:00, pe canalul de YouTube al artistului.

Primul sezon #LiTEmoments a cuprins o colectie de patru piese care au evidentiat trairi bazate la inceput pe un orgoliu puternic si pe mirajul unei iubiri care ajunge la final, iar barbatul a ramas doar cu amintirile relatiei. Piesele „Unele intrebari”, „Prefa-te”, „Gandul meu” si „Nu e treaba mea” au reusit sa stranga peste 18 milioane de vizualizari pe canalul sau de YouTube, acesta fiind unul din motivele care l-au motivat sa continue povestea cu un nou sezon.

In plus, Liviu Teodorescu pregateste lansarea primului sau LP „Lista de pacate”, care va cuprinde piese noi, dar si single-uri cunoscute precum cel care ii da titlul LP-ului. Single-ul „Lista de pacate” in colaborare cu Killa Fonic a strans aproape 5 milioane de vizualizari, la o luna de la lansare.

Artist şi compozitor, Liviu Teodorescu este primul artist din Romania care a colaborat pentru videoclipurile sale cu vloggeri și bloggeri. Pentru piesa „Cine m-a pus”, acesta a apelat la Sânziana Negru, pentru single-ul „Obsesie” la Cristina Ich, iar pentru videoclipul piesei „Așa e ea #Dulce” la Marisa Paloma. Mai mult decât atât, acesta a făcut un featuring pentru piesa „Fanele” cu vlogger-ul Laura Giurcanu si Dorian Popa, piesa care are peste 42 de milioane de vizualizări, fiind în top 5 al celor mai virale melodii ale anului 2017.

Păreri?

0 Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *