Lariss lansează videoclipul “You Can Lie”
2017-06-29 21:04:25

Dacă prin “Dale Papi” s-a lansat în muzica din România şi la nivel internaţional, la “Epana” şi-a arătat latura rebelă, prin “Droppin da bomb” a demonstrat că poate lua decizii importante, iar alături de Shift a cântat “Prefer”, acum LARISS lansează “You Can Lie”.

“You Can Lie” vorbeşte despre minciunile dintr-o poveste de dragoste şi totodată reprezintă şi maturitatea la care a ajuns artista prin mesajele transmise prin piesele ei, după cum spune: “Ştiţi vorba aia că în “dragoste şi război totul e permis”? Ei bine, eu nu prea sunt de acord cu ea. Minciunile n-au ce căuta într-o relaţie de cuplu. Rişti să pierzi tot ce ai dacă nu există încredere, sinceritate şi respect. Dacă minţi, nu prea mai e cale de întors, oricât ai încerca”.

Mai mult, Lariss susţine că fiecare persoană este responsabilă de ceea ce i se întâmplă: “Universul ne testează. Orice permitem în viaţa noastră, aia primim. Trebuie să fim capabili să zicem “nu” oamenilor care ne ştirbesc fericirea şi să plecăm de lângă ei. Viaţa este frumoasă şi colorată, aşa cum este şi noul meu clip”.

Timp de 9 ore, Lariss a filmat videoclipul sub regia lui Khaled Mokhtar alături de cele patru dansatoare care o acompaniază, Raluca Netca, Renata Maria, Stephanie Maimian şi coregrafa Aura Vidroiu.

Prin piesa compusă de Achi, Shift, Ira Ida & Lariss observăm că artista nu se înlătură de la stilul cu care şi-a făcut loc în topurile de specialitate din ţară şi din afară, noul single fiind de asemenea unul pop, cu influenţe tribale şi balcanice.

Lariss şi-a început activitatea în muzică încă de mică, de la vârsta de 7 ani, prin lecţii intense de vioară şi studii muzicale la şcoli de specialitate. După multe concursuri, olimpiade şi trofee cu premiul întâi, frumoasa cântăreaţă şi-a croit drumul către o carieră sigură în muzică, lansându-se cu “Dale Papi”, clipul care a depăşit 55 milioane vizualizări pe YouTube şi a continuat cu alte single-uri de succes.

Așadar, acestea fiind spuse, vă invit cu mare drag să urmărim împreună videoclipul piesei “You Can Lie”, apoi vă aștept cu impresiile voastre. Enjoy!

0 Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *