LANSARE DVD AFACEREA EST LA TIFF
2018-05-31 18:21:52

Pe 31 mai, de la ora 16:00, va avea loc la TIFF Lounge in Piata Unirii, Cluj-Napoca, in cadrul celei de-a 17-a ediiții a Festivalului Internațional de Film Transilvania, lansarea DVD-ului filmului Afacerea Est, regizat de Igor Cobileanski (La limita de jos a cerului, Umbre), o coproducție româno-lituaniană. Lansarea DVD-ului va avea loc în prezența producătoarei Iuliana Tarnovețchi (Alien Film).

Filmul prezintă povestea lui Petro (Ion Sapdaru) și Marian (Constantin Pușcașu) – doi prieteni moldoveni care se avântă într-o călătorie nebunească în căutarea banilor necesari pentru a-și îndeplini visurile: Marian vrea să se căsătorească cu Veronica (Anne Marie Chertic), în timp ce Petro își dorește o macara pe care să o închirieze. Cei doi decid să devină parteneri de afaceri și încep să lucreze la un plan: să vândă un vagon doldora de potcoave. Planurile li se dau, în tipică manieră comică, peste cap, dar cu toate acestea atât Marian cât și Petro nu își pierd optimismul și încearcă alte metode de a se căpătui.

Afacerea Est este o tragicomedie despre ghinion și noroc cu dialoguri spumoase cu intensă savoare moldovenească. Filmul a fost turnat integral în România, a avut lansarea în 2016 și a avut parte și de un traseu prin diferite festivaluri ale lumii: Austria (LET’S CEE Film Festival), Republica Macedonia (Philosophical Film Festival), Polonia (Different Sounds Art’n’Music Festival), Croația (European Film Festival Palic), Argentina (Festival Internacional de Cine de Comedia – FUNCINEMA) și Germania (Wiesbaden goEast).

Filmul a fost premiat la Tallinn Black Nights International Film Festival (festival de categoria A) cu 2 trofee. Igor Cobileanski, regizorul şi scenaristul filmului, a luat premiul pentru Cel Mai Bun Scenariu, iar actorii Ion Sapdaru şi Constantin Puşcaşu împart distincţia pentru Cel Mai Bun Actor.

Filmul va putea fi achizitionat ulterior în rețeaua Cărturești și vor urma evenimente de lansare în prezența echipei si in alte orașe pe care le vom anunța ulterior.

Păreri?

0 Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *