La Bairam in Bucuresti! Petrecerea verii la Arenele Romane!
2019-05-24 17:46:01

Ti-e dor de atmosfera petrecerilor din sufragerie? Vrei sa reasculti cele mai cunoscute hituri ale inceputului anului 2000? Te invitam la Bairam! 11-12 Iunie, Arenele Romane! Primele bilete au preturi speciale.

Daniel Buzdugan va prezenta cel mai mare bairam de pana acum, care aduna cei mai in voga artisti de la inceputul secolului XXI: Axxa, 3 Sud Est, L.A, Pepe, Class, Andreea Balan, Simona Nae, Sweet Kiss, Body & Soul, Akcent, Class si Valahia. In prima zi de bairam, Claudiu Dumitrache va deschide petrecerea!

Mai este mai puțin de o lună până la cel mai tare petrecere a verii din București, festivalul La Bairam, care va aduce pe scena Arenelor Romane cei mai iubiți artiști români de la sfârșitul anilor ’90 și începutul anilor 2000. Spectacolul este de neratat, atât datorită multitudinii de hituri incluse în program, cât și prin momentele artistice pe care artiștii le-au gândit pentru acest eveniment:

”Pregătim un super show live, în care să aducem atmosfera acelor vremuri. În afară de asta, vom avea și un performance special pe scena La Bairam: un moment care se numește Istoria Muzicii Românești”, a dezvăluit Adi Sână de la Akcent. Printre piesele pe care trupa le va interpreta La Bairam se numără ”Ți-am promis”, ”Buchet de trandafiri” și ”Dragoste de închiriat”.

Simona Nae lucrează la o reprezentație foarte dinamică alături de dansatorii săi și promite o vestimentație provocatoare, așa cum și-a obișnuit publicul; băieții de la Body & Soul nu și-au făcut, încă, playlist-ul complet, dar Laurențiu Constantin, liderul trupei, promite că vor interpreta hiturile ”Super femei” și ”Ne-au topit căldurile” și spune că repetă câte două ore pe zi pentru acest concert, iar trupa Sweet Kiss se pregătește intens în studio și repetă coregrafii pentru ”un show incendiar” în care, cu siguranță, vor fi incluse piesele de succes ”Alin, Alin”, ”Floare albă, floare neagră”, ”Bate inima mea”. ”Așteptăm cu emoție și drag revederea cu colegii și fanii noștri!”, a declarat Irina Pavlenco, solistă a trupei Sweet Kiss.

”Mă pregătesc cu sufletul!”, a declarat Mihai Trăistariu. ”Îmi scriu deja grămezi de fani Valahia din toată țara, acum căsătoriți și cu copii, că abia așteaptă să reasculte hiturile adolescenței lor. În mod sigur vom cânta piesele lor îndrăgite: ”Banii și fetele”, ”La mare, la soare”, ”Banana”, ”Tornero”, ”Cât de frumoasă ești””, a completat artistul.

Dinu Maxer s-a întâlnit cu toți componenții trupei AXXA – inclusiv cu Mihai Onilă, care locuiește în Belgia și care le-a fost alături prin intermediul videochat-ului – și au stabilit structura show-ului, ordinea pieselor și momentele surpriză din spectacol. ”O să cântăm, evident, ”Marea te cheamă”, ”Imaginea ta”, ”Oare de ce”. O să avem și un colaj cu celelalte refrene de succes printre fanii noștri”, a ținut artistul să menționeze.

Nici organizatorii evenimentului nu s-au lăsat mai prejos și au pregătit o ofertă specială la achiziția de abonamente pentru acces La Bairam: pachete cu un abonament gratuit la 3 abonamente cumpărate și, respectiv, pachete cu 3 abonamente gratuite la 7 cumpărate.
”S-a arătat foarte multă lume interesată de festivalul La Bairam, chiar vin oameni și din afara țării pentru acest eveniment, iar asta ne-a dat ideea pentru această ofertă. Pe vremuri, se mergea în gașcă la concerte, așa că am gândit aceste pachete promoționale în speranța că vor readuce prietenii laolaltă, vor reînnoda relațiile de altădată, că se va strânge din nou gașca la petrecere”, au declarat organizatorii evenimentului.

Oferta este valabilă până la data de 1 iunie, iar pachetele de abonamente pot fi achiziționate, începând cu data de 15 mai, de pe iabilet.ro sau de pe pagina de Facebook a evenimentului.
Biletele se gasesc in format electronic pe www.iabilet.ro si in magazinele Flanco, Diverta, Carturesti, Metrou Unirii 1, Muzica, IQ BOX, Uman, Libmag, Casa de Balet si pe terminalele Selfpay. Online, puteti plati cu cardul, Paypal, pe factura la Vodafone sau Orange sau ramburs prin Fan Courier oriunde in tara.

Vă invit cu drag!

0 Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *