„Haimana", noul single lansat de Cortes feat. What's UP
2019-09-11 17:46:04

Cortes colaborează cu What’s UP și lansează single-ul „Haimana”, o piesă despre libertate, idealuri și visuri împlinite. Videoclipul piesei este realizat de Shinijikun. Versurile sunt scrise de Cortes, iar compoziția muzicală este semnată de Ciprian Blaga.

„Este o piesă pozitivă, optimistă, o ilustrare a momentului acela de libertate prin care trecem cu toții, vrând-nevrând”, declară Cortes. What’s UP adaugă : “Mă bucur din suflet pentru colaborarea cu fratele Cortes. Piesa mă reprezintă 100% și sper să ajungă la inima ascultătorilor noștri”.

Artistul hip-hop Cortes, pe numele lui real Cosmin Dobrescu, a intrat pe piața muzicală mainstream prin colaborarea cu Connect-R, prietenul său din copilărie, pentru piesa „Vedeta mea”. Acest single este urmat de „La Cafea “feat. Aurelian Temișan, „Pot să zbor” și “Comod”. În 2015, lansează împreună cu Andreea Bălan hitul „Uită-mă”. Pentru Cortes urmează numeroase colaborări de succes cu Lora, Adi Cristescu, Ela Rose și Mellina. În 2019 artistul lansează piesele „Jack și Amnesia” și „ADN”, iar în prezent lucrează intens la primul lui album, „Înger și demon”, ce va apărea în primăvara anului 2020.

De-a lungul timpului, What’s UP a cucerit topurile cu hituri precum „Bine”, „Taxi” și „La tine”, care au adunat zeci de milioane de vizualizări pe YouTube. Anul trecut a fost pentru What’s UP unul plin de lansări: „Ora 2″, „Hana”, lansată de Ziua Îndrăgostiților, apoi „Iartă-mă, mama”, urmat de „Doare” și „Cu tine pe mine”. Anul acesta, de ziua sa, What’s UP a lansat alături de JO „CuBANii”, o piesă manifest despre puterea banilor și indiferența pe care oamenii o au față de lucrurile cu adevărat importante.

Păreri?

0 Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *