Gran Error feat. Spania ’99 lansează „Pa Mi”: influențe arabice, versuri hipnozante și un clip care îți taie răsuflarea

0
shares
Be First to Share ->
Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google+
Share on LinkedIn
Pin to Pinterest
Share on StumbleUpon
+

Gran Error feat. Spania ’99 lansează „Pa Mi”: o melodie care vorbește despre atracție, dorințe arzătoare, cu influențe arabice, versuri hipnozante și un clip senzual, energic.

Dans, dans, dans. Mașini de curse. Drifturi. Dansatoare sexy.

Filmările au fost cu peripeții: drifturi cu Gabi Imre, cel mai tânăr pilot de drift din Europa, șase dansatoare de dance hall cu o coregrafie coordonata de Simona Mereu, implicată în multe proiecte naționale și internaționale de dans . În clip apare și Alina Eremia într-o ipostază seducătoare.

„Pa Mi” s-a transformat astfel într-un film de acțiune cu femei frumoase și sexy, având în prim-plan o cursă nebună dintre Marcel Barac și Sebastian Botezan, cei doi membri al proiectului Gran Error.

Marcel a povestit: „Am simțit adrenalină la filmări, se auzeau roțile scârțâind, mașinile turate la viteză maximă, n-am mai trăit așa ceva până acum.” Sebastian a completat: „A fost ca și când melodia a prins viață și s-a transformat într-un film. A fost o experiență care ne-a plăcut mult.”

Filmările au avut loc la Veranda Mall. De regie s-a ocupat Iulian Moga, iar de imagine Alexandru Mureșan.

Spania ’99 a povestit:

Eram la studio și mi-a arătat Quick un demo făcut de el împreună cu Marci și Sebi. Erau niște linii interesante care m-au inspirat să compun versurile. Am ascultat piesa de 10 ori în ziua aceea, eram cu toții entuziasmati. Celor care erau prin studio le-a plăcut foarte mult. Am simțit cum a curs totul de la sine și a fost teamwork.

Melodia vorbește despre dorința puternică de a avea această femeie arzătoare din povestea piesei, titlul arătând că o vreau „pentru mine” Pa Mi.

Gran Error

Proiectul creează muzică, neținând cont de vreo limită sau barieră – de unde și numele de Gran Error. De-a lungul anilor, au câștigat faimă internațională și și-au perfecționat sound-ul. Dacă ai norocul să intri în lumea Gran Error, vei fi martorul unor valuri de creativitate muzicală combinate cu cele mai actuale trenduri. Sunt deja cunoscute party-urile epice, în urma cărora cei doi creează adevărate hituri. Cu alte cuvinte, orice piesă compusă de ei e rezultatul unei nopți memorabile.

Spania ’99, pe numele său real Andrei Mateos, este un tânăr spaniol, crescut în România, cunoscut pentru trupa sa – „Generația ’99” și hit-ul online „Două limbi”, melodie care a generat peste 13 milioane de vizualizări pe YouTube.

Creează muzică inspirată din povestea complicată a vieții sale, pe care o îmbină cu influențe flamenco (ritmurile țării sale native) combinate cu cele de hip-hop și urban-rap specifice Europei de Est, locul unde mama lui s-a născut.

Păreri?

Comentarii