Gogoși făcute cu lingura… O rețetă simplă pe care o vei repeta!
2018-08-19 17:54:27

Gogoși făcute cu lingura… O rețetă simplă pe care o vei repeta!

Gogoșile pe care vi le propunem sunt realmente delicioase. Este o rețetă străveche, moștenită chiar de la bunica și, cine știe de unde o fi având-o și ea…

Ai nevoie de:
– 3 ouă

– 150 gr zahăr

– 200 ml lapte

– un plic de drojdie uscată

– 350-400 gr făină

– sare

– esență de lămâie sau vanilie

– coajă de lămâie rasă

– zahăr vanilat

– zahăr pudra

– ulei

Cum le prepari
Bate bine ouăle, cu un praf de sare și cu zahăr, până devin o spumă albă. Adaugă laptele călduț, coaja de lămâie rasă, esența de rom sau de vanilie și zahărul vanilat.

Amestecă bine, după care adaugă făina cernută, în ploaie, și plicul de drojdie. Aluatul va trebui să aibă o consistență asemănătoare checului. Lasă aluatul să se dospească 15 minute.

Pune apoi într-un recipient mai mare uleiul, la încălzit, și, după ce s-a încins, ia cu lingura din compoziție și pune în ceaun sub formă de gogoși.

Coace-le pe ambele părți și scoate-le pe un șervețel care să absoarbă uleiul în exces.

Consumă-le calde!

0 Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *