Focus Almodóvar pe TIFF Unlimited
2020-12-15 18:15:29

Patru filme regizate de unul dintre cei mai influenți regizori contemporani, Pedro Almodóvar, vor fi disponibile între 17 și 20 decembrie 2020, pe TIFF Unlimited. Focus Almodóvar, eveniment oferit în parteneriat cu Ambasada Spaniei la București, vine cu filme provocatoare, multipremiate precum Julieta, Los amantes pasajeros, La piel que habito și Todo sobre mi madre.

În fiecare seară, de la ora 20:00, va fi difuzat câte un film pe unlimited.tiff.ro, cu acces gratuit timp de 24 de ore. Conținutul este disponibil doar pe teritoriul României.

Program

Joi, 17 decembrie, 20:00

Julieta (2016)

Cu: Emma Suárez, Adriana Ugarte, Daniel Grao, Inma Cuesta

Julieta, o profesoară de 55 de ani, încearcă să îi explice fiicei sale, printr-o scrisoare, tot ce nu i-a mărturisit în ultimii 30 de ani. Când termină scrisoarea, îşi dă seama că nu ştie unde să o trimită. Fiica sa a părăsit-o când avea 18 ani şi de atunci Julieta nu mai ştie nimic despre ea.

Premiul Goya pentru Cea mai bună actriță (Emma Suárez); nominalizat la BAFTA – Cel mai bun film străin.

Vineri, 18 decembrie, 20:00

Los amantes pasajeros / Amanţii pasageri (2013)

Cu: Antonio de la Torre, Hugo Silva, Miguel Ángel Silvestre, Laya Martí, Javier Cámara, Carlos Areces, Raúl Arévalo, Lola Dueñas, Cecilia Roth, Blanca Suárez

O comedie filmată aproape integral într-un avion. O defecţiune tehnică pune în pericol vieţile celor de la bordul zborului 2549. Piloţii încearcă, alături de colegii lor din turnul de control, să găsească o soluţie. Viaţa printre nori este însă la fel de complicată ca şi cea de la sol şi, din aceleaşi cauze, poate fi redusă la două aspecte: sexul şi moartea.

Nominalizat la Premiile Academiei Europene de Film – Cea mai bună comedie & Premiul Publicului

Sâmbătă, 19 decembrie, 20:00

La piel que habito / Pielea în care trăiesc (2011)

Cu: Antonio Banderas, Elena Anaya

Un film puternic stilizat despre un chirurg plastic eminent, Robert Ledgard, care şi-a dedicat ani întregi creării unui nou tip de piele cu care ar fi putut să o salveze pe soția sa, care a suferit arsuri grave în incendiul provocat de un accident de maşină. Pentru a pune în practică această

descoperire revoluţionară, îi sunt necesare trei lucruri: lipsa de scrupule, un complice şi un cobai. Scrupule nu are, iar Marilia, femeia care a avut grijă de el de când s-a născut, este complicele perfect. Problema va fi găsirea cobaiului uman.

Premiul BAFTA pentru Cel mai bun film străin; patru premii Goya, inclusiv pentru Cea mai bună actriță (Elena Anaya); Nominalizat la Globul de Aur – Cel mai bun film străin

Duminică, 20 decembrie, 20:00

Todo sobre mi madre / Totul despre mama mea (1999)

Cu: Cecilia Roth, Marisa Paredes, Candela Peña, Antonia San Juan, Penélope Cruz

Emoționant, răvășitor pe alocuri, e unul dintre cele mai cunoscute filme ale regizorului spaniol. Manuela este martora accidentului de maşină în care fiul ei, Estéban, îşi pierde viaţa chiar în ziua în care a împlinit 17 ani. În jurnalul lui, descoperă că cea mai mare dorinţă a sa fusese să-şi cunoască tatăl, un transsexual, așa că pleacă în căutarea lui la Barcelona.

Premiul pentru regie la Cannes; Oscar, Globul de Aur și BAFTA pentru Cel mai bun film străin; șase Premii Goya, inclusiv pentru Cel mai bun film

0 Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *