Feli lansează „Sus pe munte", o mărturie pasională despre viața în doi
2020-02-20 17:56:04

Feli lansează „Sus pe munte”, a patra felie din jurnalul ei muzical #Felidinpoveste, în care vorbește despre prima noapte de dragoste și întâia noapte de familie. După mărturiile în vers și muzica pe care le-a făcut odată cu lansările de succes „Omule, deschide ochii”, „Când răsare soarele” și „Frunze cad”, Feli a simțit să spună celor care îi ascultă muzica, povestea plină de pasiune a începutului de viață de familie care i-a schimbat și înfrumusețat cu totul viața.

„Este o felie intimă pe care mi-am dorit mult să o spun în jurnalul meu muzical, pentru că este copleșitor când te întâlnești cu iubirea de parcă ar fi pentru prima dată când simți asta, pentru că nimic din ce a fost până acum nu seamănă ca intensitate și esență. «Sus pe munte» este locul cel mai frumos în care poate să te aducă iubirea, locul acela senin, plin de pasiune din care poți începe să desenezi cel mai frumos viitor cu putință pentru sufletul și viața ta”, spune Feli povestea din spatele feliei pasionale de jurnal „Sus pe munte”.

Poveste de om mare, cu suflet fierbinte de adolescent, „Sus pe munte” are ca sound și vers, asemeni „feliilor” de viață lansate până acum, inspirație din folclorul românesc pe care artista Feli îl adoră și din care se „hrănește” cu nesaț: „Întreg jurnalul muzical #Felidinpoveste este un proiect cu inspirație folclorică, pentru că eu simt că inima oricărui român pulsează la modul autentic în acest sound”, mărturisește artista fascinată de muza ei în muzică, Maria Tănase.

O coproducție HaHaHa Production și Cat Music, cu muzica facută de Feli, Florin Boka, Șerban Cazan, Lucian Nagy și cu versurile scrise de Feli, „Sus pe munte” dezvăluie o latură intimă și curajoasă a personalității lui Feli prea puțin știută până acum: „Ne tot ferim să spunem lucruri de oameni mari, ne ferim să ne mărturisim dragostea în felul în care o simțim, ascundem lucruri esențiale despre viața în doi de parcă ele nu ar exista, când de fapt ele ne fac să ne simțim vii și cu sens. Începutul unei povești în doi este atât de plină de sentimente și atât de însemnată, mai ales atunci când ajunge să fie o poveste de trei, încât este esențial să o spunem, fiecare cum putem mai bine, eu am ales să fac asta prin vers și cânt, restul lumii să o facă așa cum alege, dar să o exprime, că e păcat să rămână nemărturisită”, declară cu convingere artista completă Feli ale cărei piese o reprezintă 100%, pentru că sunt bucăți din sufletul și viața ei.

Păreri?

0 Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *