Dumi a lansat videoclipul piesei "Poți s-o faci" cu versuri motivationale
2021-09-01 16:17:26

La început de lună septembrie Dumi revine în atenția iubitorilor de muzică bună cu o piesă ieșită din comun. Aceasta se numeste “Poți s-o faci” si este o melodie motivațională, cu mai multe mesaje pe care orice tânăr trebuie să le descopere după ce-i ascultă cu atenție versurile.

Solistul se numește Marian Dumitru are 22 de ani, este prezentatorul “Dumi Show” de la Art FM și când avea 10 ani a participat la “Românii au talent”.

“Piesa este înregistrată la Selectiv studio, este făcută de mine iar mesajul acesteia se înțelege chiar din titlu, “Poți să o faci”. Eu merg pe piese și mesaje motivaționale, pentru că îmi place să cânt despre acest lucru. Vreau să transmit tuturor că dacă vrei să faci ceva, poți să o faci pînă la urmă. Orice s-ar întâmplă trebuie să crezi în tine, să lupți pînă la capăt. Chiar dacă vrei să ajungi Michael Jackson, nimic nu e imposibil. Oricât de greu este, dacă ești susținut sau nu, poți să o faci. Și aici pot să mă dau chiar pe mine exemplu, care am reușit să slăbesc și acum fac sport regulat, deși eram mai plinuț. Am lucrat la piesă undeva la o săptămâna jumătate, chiar două săptămâni, pînă a fost gata cu mix master, a durat o lună”, ne-a mărturisit Dumi.

Cât despre videoclip, acesta este unul cu totul special, filmat în 3 locații din București. “Am lucrat cu regizorul Tiberiu Arghiropol, care a mai lucrat cu mulți artiști. Am filmat în Parcul Vacaraesti, la Piața Unirii, în fața magazinului și am mai filmat și la podul Basarab. Am avut și eu câteva idei, și filmările cu totul au durat doar două zile. Este un videoclip de imagine, în care am vrut să mă scot pe mine în evidență și cred că mi-a ieșit”, ne-a povestit solistul.

Dumi ne-a mai spus că face muzică la modul serios de vreo doi ani și pînă acum a mai lansat câteva piese. Iubește sportul, în special fotbalul, colecționează ceasuri, este vărsător, face radio cu pasiune și o să mai auzim cu siguranță de acest tânăr ambițios.

Păreri?

0 Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *