Dieta cu hrișcă: mai suplă și mereu tânără
2019-02-12 17:56:12

Un regim alimentar, în care vei include hrișca, te va ajuta să slăbești și să-ți detoxifici organismul, astfel încât să te simți plină de vitalitate. În plus, nu necesită cheltuieli mari și îți dă sațietate.

Hrișca are un indice glicemic scăzut și nu conține gluten, ceea ce o recomandă pentru curele de slăbire. Atenție însă la durată! O dietă pe bază de hrișcă nu trebuie să depășească 7 zile, întrucât organismul se obișnuiește și nu mai pierzi din kilograme. De asemenea, înainte de a o începe, ar trebui să te consulți cu un nutriționist.

În ce constă?

Pe durata unei săptămâni se consumă hrișcă fiartă, fără sare sau zahăr, la toate mesele importante din zi. Cantitatea permisă este de patru pahare de semințe gătite pe zi. Se recomandă și câteva alimente complementare, astfel încât regimul să fie mai puțin dur: iaur, fructe uscate și mere. În timpul dietei, se bea cel puțin 2 l de apă pe zi.

Cum o prepari?

Seara, pune într-un vas 200 g de hrișcă (o porție), peste care toarnă 400 ml apă clocotită și acoperă cu un capac. Boabele se vor umfla, iar textura lor va deveni moale. O altă variantă ar fi să fierbi hrișca, 8-10 minute, la foc mic.

Calorii

200g de hrișcă fiartă conține 197 calorii. În combinație cu fructe sau iaurt, poți atinge necesarul energetic de 1.800 de calorii pe zi.

Plan alimentar

Luni

3 boluri a câte 200 g frișcă, la mesele principale

1-2 mere între mese

Marți

4 pahare hrișcă fiartă a câte 150 g

6-7 caise uscate între mese

150 g iaurt degresat , la cină

Miercuri

150 g iaurt degresat cu hrișcă, dimineața și seara.

la prânz, 1 lingură de stafide sau 2-3 caise deshidratate, 150 g hrișcă

Joi

Pe lângă obișnuitul bol cu hrișcă fiartă, ai voie să consumi o lingură de stafide sau 4 caise uscate pe zi.

Vineri

Pe lângă hrișcă, poți mânca un măr, astfel încât cantitatea zilnică să nu depășească 3 mere. De asemenea, poți să bei suc proaspăt de mere.

Sâmbătă

La micul dejun, consumă hrișcă și 150 g iaurt degresat. La prânz, mănâncă 200 g hrișcă, iar la cină – hrișcă amestecată cu 2-3 linguri de stafide.

Duminică

Până la 200 g iaurt degresat – la micul dejun. La celelalte mese din zi, consumă hrișcă și fructe uscate.

0 Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *