Delia și-a petrecut ziua de naștere pe scenă, alături de familie și prieteni
2020-02-11 20:45:02

Delia și-a sărbătorit vineri ziua de naștere printr-un super concert la Berăria H, unde a interpretat cele mai cunoscute piese ale ei și s-a bucurat de căldura și iubirea pe care le-a primit de la fani. Unul dintre cele mai emoționante momente, atât pentru sărbătorită, cât și pentru toți cei prezenți, a fost când Delia a cântat alături de sora ei, Oana Cosânzeana, piesa „Cine m-a făcut om mare”.

Artista a fost surprinsă și de prezența unor artiști cu care are colaborări și alături de care a cântat pe scenă: Dan Teodorescu (Taxi), Doru Todoruț, Nick (N&D), Speak, dar și de membrii baletulu Cobo, care s-au ridicat de la mesele lor și au venit pe scenă pentru a dansa alături de ea. Petrecerea s-a încheiat cu nelipsitele confetti și, bineînțeles, cu un tort fabulos.

„A fost o seară minunată, pe care am petrecut-o cu oamenii dragi mie – familie, prieteni, fani, colegi. Mulțumesc tuturor pentru căldură și iubire!”, a spus Delia.

Delia a lansat de curând „Aruncă-mă”, o piesă rock, compusă de artistă și produsă de Alex Cotoi, cu care a colaborat pentru alte single-uri precum „Rămâi”, „Să-mi cânți”, „Rămâi cu bine”, „Acadele”, „Da, mamă” cu un videoclip alb-negru filmat și regizat de Bogdan Daragiu.

„Rock-ul nu este o alegere ușoară. După cum bine vedem, din mainstream a dispărut în totalitate. Pentru mine nu e o schimbare… stilistică. E doar o continuare firească a stării pe care o avem pe scenă ca band. Am imprimat o stare pe care o avem în live-uri de obicei. Acum există și în această formă. #beloud”, a spus Delia.

Păreri?

0 Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *