– Prietene, nu ai dreptate, orice femeie ar trebui să verse atât de multe lacrimi, cât de multă iubire are pentru bărbatul ei.

– Vrei să spui că femeia trebuie să plângă, doar pentru că iubește? Este absurd – m-a întrerupt el.

– Nu, ea nu datorează nimănui nimic. Dar este inevitabil. Dacă ești bărbat, atunci vei răspunde pentru fiecare lacrimă, stând în genunchi.

Chiar dacă azi ai trântit ușa și ai plecat cu mândrie lăsând-o singură, iar mâine nici măcar nu te-ai interesat ce face. Dar, după un timp îţi va fi dor de ea, ca aerul pe care îl respiri.

Bate la ușă, ea îţi va deschide și chiar te va servi cu ceaiul şi biscuiții tăi preferați, te va ierta, iar tu îi vei săruta mâinile.

– …Mâine vei pleca din nou şi acele mâini pe care le-ai sărutat le vei suci la spate, strigându-i în faţă. Ea e femeie, e slabă.

Tu eşti bărbat. Eşti mai puternic. Eşti bărbat? – răspunde-ţi la această întrebare.

– Tu spui că femeia nu ar trebui să plângă. Și ai dreptate, desigur. Dar arată-mi o femeie care nu a plâns din cauza iubirii. Îmi arăți? Dacă da, îmi voi lua cuvintele înapoi.

Totul are o limită. Şi tu trebuie să înțelegi acest lucru. Azi ea te consideră Dumnezeu, iar mâine o grămadă de r***t de care nu merită să-şi murdărească mâinile.

Femeia nu se întoarce. Dacă a încetat să te iubească, niciodată nu te va iubi din nou. Tu dragul meu, amintește-ţi acest lucru de fiecare dată când îi săruți mâinile.

Azi în genunchi varsă lacrimi ea, iar mâine uitându-te după ea, vei plânge tu.