Cum se transmit hepatitele - diferente intre A, B, C, D si E
2018-09-13 17:55:07

Hepatita este inflamatia ficatului, indiferent de cauza ei. Hepatitele de tip A, B, C, D si E sunt declansate de virusuri diferite insa care au un singur lucru in comun: cauzeaza daune la nivelul ficatului.

Preventia este extrem de importanta in cazul hepatitei, iar pentru a intelege cum sa previi o afectiune, trebuie sa stii cum se transmite – iata deci care sunt metodele prin care hepatitele A, B, C, D si E se transmit!

Cum se transmit hepatitele
Hepatita A – acest tip de hepatita se transmite prin intermediul alimentelor si apei contaminate, dar si de la persoana la persoana prin intermediul materiilor fecale, in special in cazul persoanelor care locuiesc impreuna.

Cu toate ca hepatita A poate afecta ficatul, de regula organismul elimina virusul si se vindeca singur, fara tratament. Totodata, acesta devine si imun la viitoarele infectii.

Vaccinul este o metoda eficienta de prevenire a hepatitei A si este recomandat in special celor care calatoresc des. Vaccinul facut imediat dupa infectare poate preveni dezvoltarea hepatitei A.

Hepatita B – cea mai comuna forma de hepatita la nivel mondial, hepatita B este si una dintre principalele cauze ale cancerului la ficat.

Hepatita B se trasmite de la o persoana la alta prin contact sexual ori prin contact direct cu sangele unei persoane infectate deja. Exista si posibilitatea de infectare la nastere, in cazul in care mama este purtatoare a virusului hepatic B.

Exista vaccin pentru prevenirea hepatitei B, iar prima doza se face chiar in primele 24 de ore de la nastere. Vaccinul pentru hepatita B are o eficienta de 95%. Vaccinul se administreaza in 3 doze, iar la 1-4 luni dupa facerea vaccinului se recomanda un set de analize care sa confirme eficienta sa.

Semnele și simptomele Hepatitei C

Hepatita C – cea mai comuna cauza de cancer la ficat, dar si de transplant de ficat, hepatita C nu poate fi prevenita prin vaccinare.

Metodele de transmitere ale hepatitei C sunt contactul direct cu sangele unei persoane infectate ori, in cazuri mai rare, contactul sexual.

In jur de 80 dintre persoanele infectate cu virusul C dezvolta o infectie cronica. Cei care reusesc sa elimine virusul in faza acuta a bolii raman totusi sensibili si sunt mai predispusi la infectii pe viitor.

Hepatita D – virusul hepatitei D poate infecta numai persoanele care au deja virusul B in organism. Se estimeaza ca un procent de 5% dintre cei care au hepatita B sunt infectati totodata si cu hepatita D.

Hepatita E – la fel ca si hepatita de tip A, hepatita E se raspandeste prin apa si mancarea contaminata. Cu toate ca este o forma de hepatita blanda, aceasta poate cauza serioase probleme in cazul femeilor insarcinate, mai ales a celor care se afla deja in al treilea trimestru de sarcina.

Exista un vaccin impotriva hepatitei E insa momentan acesta este disponibil numai in China.

Hepatita, indiferent de virusul care o declanseaza, pune sanatatea ficatului in pericol asa ca trebuie prevenita si tratata asa cum se cuvine.

0 Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *