COSTI ❤️ Reginele! Anna Lesko, Emy Alupei, Anda Adam, Cream și Minodora lansează „Binele nostru"
2020-10-30 20:57:03

Cea mai surprinzătoare colaborare a anului este cea dintre Anna Lesko, Emy Alupei, Anda Adam, Cream și Minodora! În premieră, „Reginele”, așa cum le numește Costi, hitmaker-ul din spatele multor piese de succes, s-au unit pentru un single trap, cu un sound fresh și elemente balcanice. Cu versuri în limba rusă și română, „Binele nostru” este compusă de către Costi alături de Alina Manolache, Anna Lesko și Emy Alupei, iar single-ul este despre puterea de a merge înainte.

„Binele nostru” este un single despre „gura lumii”, încredere și mândrie. Cele cinci voci feminine vin cu un mesaj clar: mergi mereu cu fruntea sus și nu te lăsa influențat în vreun fel de ce cred alții despre tine. Pline de sex-appeal și cu o atitudine ce îți taie respirația, cele cinci dive, Anna Lesko, Emy Alupei, Anda Adam, Cream și Minodora te poartă pe un drum al feminității unde au grijă să demonstreze că femeia este guvernată de Venus și că senzualitatea este un atu ce nu trebuie ascuns.

În regia lui Alex Ceașu, videoclipul subliniază prin imagini eterul, aerul, focul, apa și pământul, cele cinci elemente ce stau la baza creației, fără de care lumea și universul nu ar putea exista.

Păreri?

0 Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *