Carlos Santana lansează albumul „Africa Speaks"
2019-06-07 17:26:23

Carlos Santana, legendarul chitarist, lansează albumul „Africa Speaks”, o adevărată incursiune în universul celor mai interesante, viscerale și molipsitoare sunete și ritmuri.
Materialul „Africa Speaks” marchează un moment special – Santana celebrează cei 50 de ani de carieră prin crearea unui album care dizolvă orice graniță geografică și desființează toate barierele culturale existente. „Africa Speaks” va fi un material memorabil, o veritabilă opera de artă, dovada de necontestat a unei cariere de legendă.
În doar 10 zile, Carlos Santana a înregistrat un număr impresionant de piese în studioul lui Rubin din Malibu, împreună cu alți 8 instrumentiști, printre care și Cindy Blackman Santana, soția chitaristului.
Până în prezent, Santana a câștigat 10 premii Grammy, 9 dintre ele doar pentru albumul „Supernatural” (lansat in 1999), material ce a mai fost distins și cu trei premii Latin Grammy. De asemenea, acesta a primit și premiul Billboard Century (1996), a fost inclus in The Rock and Roll Hall of Fame (1998), iar în anul 2009 a avut onoarea de a se număra printre puținii artiști distinși cu Billboard Latin Music Awards’ Lifetime Achievement. Conform unui clasament făcut de revista Rolling Stone, Santana este cel de-al 15-lea cel mai bun chitarist al tuturor timpurilor.

Ascultă / Descarcă albumul: https://umusic.lnk.to/AfricaSpeaks, apoi vă aștept cu impresii. Enjoy!

0 Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *