Alex & The Fat Penguins în concert-manifest la unteatru pe 7 martie
2019-02-25 15:11:57

Formația Alex & The Fat Penguins susține un concert acustic pe data de 7 martie la unteatru cu ocazia lansării celei mai recente piese: Urlă Pământul.
Sub deviza “Together for Nature”, trupa este susținută de WWF România și Tanănana în demersul său de a îndrepta atenția asupra problemelor de mediu care ne afectează atât prezentul, cât și viitorul.
Tocmai din acest motiv, recitalul va fi unul acustic, în încercarea de a aduce un tribut lemnului folosit pentru realizarea instrumentelor muzicale.
Totodată, de la eveniment nu vor lipsi nici invitați speciali care vor fi anunțați în perioada următoare.
Pericolele la care oamenii supun mediul înconjurător și care se vor întoarce împotriva noastră sunt numeroase și au în prim plan risipa: risipa de energie, de lemn, de apă, supraexploatarea resurselor de hrană și apoi risipă alimentară, risipă din cauza căreia urlă pământul.
Astfel, Alex & the Fat Penguins au atins mai întâi problema tăierilor abuzive de pădure care, mai devreme sau mai târziu, ne vor priva de oxigenul necesar vieții, prin campania online #respir, în care oamenii au fost îndemnați să își împărtășească poveștile pentru care au fost nevoiți să tragă aer în piept și să meargă mai departe.
Formația susține, de asemenea, Earth Hour, cea mai mare mișcare voluntară de mediu, inițiată de WWF, care are loc în fiecare an în ultima sâmbătă din luna martie, când oameni de pretutindeni sting lumina timp de o oră pentru a atrage atenția asupra problemei schimbărilor climatice și a modului în care acestea ne afectează.
Alex & The Fat Penguins este o trupă cunoscută pentru mesajele sociale pe care le promovează prin muzică. Piesa “Just a Fool” lansată în urmă cu doi ani viza problema corupției, iar în decembrie 2017 a și fost interpretată sub forma unui protest spontan în fața clădirii Guvernului României. De asemenea, formația are în palmares și o piesă care face trimitere la dramele provocate de războiul civil din Siria – “Amiral”.
În deschidere va cânta om la lună, proiectul solo de rough acoustic poetry al lui Doru Pușcașu, fostul solist al trupei Oliver. Este un demers sincer și autentic de poezie cântată, la care chitara sau pianul completează natural versurile meșteșugite ale lui Doru.
Om la lună a debutat în iunie 2018, a lansat deja un single – Timp pentru noi, pregătește primul album și ține concerte mici, cu muzică și storytelling, ca niște discursuri intime ce apropie oamenii iremediabil.
Biletele pentru concertul de la unteatru se pot achiziționa online pe https://www.unteatru.ro/event/concert-alex-the-fat-penguins/ la prețul de 30 de lei. Banii obtinuți în urma evenimentului vor fi directionați către cauzele WWF România.

Vă invit cu drag!

0 Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *